browser icon
You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.

Călătorii se împart în 2 categorii

Posted by on March 18, 2017

Oamenii care au călătorit oțâră mai mult decât trebuia (numa atâta cât să devină inadaptați și să nu înțeleagă de ce alții nu îi înțeleg) se împart în două categorii:

***Dar înainte de a trece la categorii, probabil ar trebui să ne întrebăm dacă, poate, inadaptații ăștia de nomazi, de fapt nu acceptă fapte din real așa cum sunt și caută să devină de un mod în care să se simtă împăcați cu lumea din jurul lor, sau superiori ei. Chestie deloc ușoară.  Chestie la care nu știu câți din ei ajung. Chestie greșită ca abordare, din start.

Prin urmare își dezvoltă un mod de a raționa diferit sau opus celui universal acceptat, ca cutumă. Ei nu înțeleg că toți fac ca și ei, dar în spațiul privat. Ei nu se prind cât îs de amuzanți când nu își dau seama că toți țin personale lucrurile care ei le vorbesc în public, singurele lucruri care ei le știu, pentru că e lojic ca toate celelalte să le scape.

Să revenim la categoriile în care se împart călătorii:

-cei care atunci când se întorc din lunga călătorie povestesc despre cât de tare e să încerci lucruri noi, să fii liber sexual (ăștia îs ca Cristi Popan, nu se prind că toți suntem liberi sexual și mai grav nu se prind de câte forme fine de sex există, obsesia lor e să aibe penis în vagin/vagin în penis), să înveți despre alte culturi (limitate și alea) ceea ce nu ai priceput acasă, despre cultura ta (și se hrănesc cu iluzia că doar ei le-au priceput — chiar dacă ar fi așa, când le oferă pe tavă altora, nu se prind că devin aceleași victime neînțelese care erau?), etc. Nomazii ăștia, prezintă călătoritul ca o chestie neon de iluminat (public), gen Osho. De ăștia ne-am săturat.

-cei care îți zic, că cei de mai sus, nu îți povestesc partea dificilă a călătoriei. Că după ce te întorci din călătorie ți se sparge bula de săpun, ajuns acasă, te f*t toți de cap, etc.

De fapt să le luăm pe îndelete. Prima oară toți te ascultă, wooowwww, etc. Primele săptămâni te simți ca un star de Hollywood, ei te studiază, apoi îți dau păpiță întrebându-te ce naiba cauți pe planeta lor, ai job? Asigurare medicală?

Apoi să nu ajungi la psiholog? Noroc că între timp s-au inventat psihologi precum Cristi Popan, care îți dau femeile lor la o tură, ca să uiți de columbience. Și mai apoi ce o să faci, că doară nu or crezut ăștia că te face magia enoriașelor lui PoPanDa? O să vrei africance! Cui pe cui, se scoate!

Tu dormi în patul camerei din copilărie și plângi ca o fată virgină, amintindu-ți de columbience cu fese apetisante și guyaneze focoase. Nu pomenim Rusia. E ca mama, sau ca cele mai mișto gagici – alea despre care vei vorbi doar în pilde și cu reverență.

Urmează reuniuni cu familia, afli cine cu cine s-a mai căsătorit, cine pe cine a înșelat (că doară nu credeai că doar tu te îmbucuri în călătorii).

Îți dai seama că mintea și inima ta au rămas la vreo curvă pe vreo plajă din Caraibe. Îți dai seama doar acum că de fapt luasei coca și în seara aia, și trăisei câțiva ani cu ideea că te-ai îndrăgostit. Dacă dragostea n-ar fi ironică, n-ar avea vrajă, n-ar exista, n-am dori-o. Că de scenarii idealist-romantice, care să ne integreze în societate, ne-am săturat.

Amu, astea fiind categoriile, din ce categorie oi face eu parte? Vă povestesc într-un post viitor.

S-a găsit și o scuză științifică pentru boala noastă, se intitulează: TravelBug: