browser icon
You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.

Ana Hogaș & Ionuț Florea (Oyibo / Into the World)

Posted by on February 2, 2016

-de Timotei Rad

Ionuț și Ana au explorat Africa sufletește, iar Africa le-a cucerit inimile. Astfel s-a născut cea mai frumoasă poveste de dragoste călătorică citită de mine vreodată!

Screenshot 2016-01-31 01.16.16

africa-map

(click pe hartă pentru rezoluție mare)

Au fost atacați de hipopotam, Ana a fost înțepată de scorpion. Banala malarie are vreun rost să o pomenesc? Că motocicleta n-a zburat pe asfalt ca în palmă, bag de samă că v-ați așteptat:

DRC-IMG_5971

DRC-IMGP6250

Screenshot 2016-02-01 14.44.51

ioi, că s-or moșcoșât:

Screenshot 2016-02-01 14.46.25

În rest copii ăștia, așa vai de capul lor cum îs, au mai ajutat la construcția de case pentru oameni nevoiași, dar nu prin organizarea de evenimente mondene lacrimogene ci prin dat la lopată și măturat trotuarul în fața celor care iau laurii acestor evenimente.

Nu s-au jenat nici să construiască toalete pentru maimuțele unui parc care îngrijește specii pe cale de dispariție. Primatele făceau caca în râu, poluându-l astfel, deci trebuia făcut ceva legat de asta.

nigeria-IMG_4579

Uh, să iau puțin aer… trebuia să vă zic de la început că în acest articol nu vă pot prezenta aproape nimic din povestea lor. Dacă aș face asta ar presupune ca articolul să fie kilometric… Deci trec la interviu, ca la urmă să vă las detalii despre carte și link-uri utile. Ah, cartea are poze absolut demențial de frumoase, nu includ multe aci ca să le descoperiți singuri, la fel ca întreaga aventură și poveste.

T: Când si cum ați descoperit motocicleta? Relața fiecăruia cu ea, din câte știu Ionuț participă și pe la concursuri (ce fel de concursuri?). Un scurt istoric al fiecăruia vă rog.

Ionut: Am descoperit motocicleta tarziu – motivele sunt economice, dar si culturale (pe vremea aceea motociclistilor li se spunea “donatori de organe”). Pentru cineva nascut in miros de benzina ca mine, mobra e un shortcut eficient si relativ ieftin pentru satisfacerea nevoii de andrenalina. Participarea la etape de rally-raid a venit abia dupa calatoriile prin lume. As spune ca aceste competitii sunt varianta sportiva a calatoritului si ca valorifica cunostintele acumulate in Africa si Asia (condus off-road, orientare in teren, navigatie).

Ana: Desi atat tatal cat si fratele mamei au fost motociclisti pasionati, eu am indraznit sa mă sui pe un scuter abia pe la 20 si ceva de ani in Thailanda. Nu s-a lipit de mine. Apoi l-am intalnit pe Ionuț, el e un “petrolhead” pur-sange, el m-a carat prin hartoape sau pe sosea, uneori numai pe o roata, prin tara, prin Asia si mai apoi prin Africa. Tot el m-a incurajat sa conduc o motocicleta pana in Mongolia si inapoi, desi nu mi se uscase nici cerneala de pe permisul moto.

No, nii la iei ce cinași îs:

Chalbi-Desert-Kenya

2) Primul capitol din cartea voastră eu îl pot compara doar cu primul capitol al lui Harrer din 7 ani în Tibet! În cazul vostru chiar s-au aliniat multe “hoarde” de stele rele pentru a nu va lasa să vă începeți viața de călători. Scenariile de genul “Am visat de mic să călătoresc, învățam capitalele” sau “Am început călătoria din cauza unei decepții în dragoste” sunt un clișeu, iar povești de genul sunt mii. Oare câți înțeleg că povestea voastră e ceva mai mult de atât? Iar faptul că e mai mult de atât nu e o întâmplare ci rodul muncii voastre de o viață!?

Ionuț: Calatoria pe care o povestim in “Oyibo” a fost intr-adevar experienta cea mai intim transformatoare, am explicat in carte ca pe cat de simplu a fost sa hotaram sa plecam in Africa, pe atat de greu a fost sa plecam. A trebuit sa primim o portie de umilinta si rabdare, ca inaintea unei lectii importante. Kahlil Gibran spune: „Prin durere se sparge cochilia care vă acoperă judecata.”, noi spunem ca piedicile ne-au eliberat de niste atasamente inutile.

3) În calitate de oameni foarte activi în viața reală, dar care în viața virtuală sunt prezenți rezonabil de elegant ce alternative ați propune tinerilor ce trăiesc prea mult în virtual? Oare cum să îi motivăm să nu trăiască în poveștile virtuale ale altora și să își creeze propria viață, una reală.

A & I: Alex Gavan a spus despre cartea noastra ca <e un imbold ca sa te deconectezi de la virtual și sa faci pasul catre real>. Uite, noi in Africa nu foloseam Facebook, nici blogul nu-l prea updatam, ba nici macar telefon mobil nu aveam cu noi. Acasa nu avem televizor de peste un deceniu. Intr-o calatorie cu cat esti mai “descult” cu atat mai bogata va fi experienta. Si acelasi lucru e valabil si pentru viata de zi cu zi. Credem ca miscarea fizica in natura si contactul direct cu oamenii vindeca autismul indus de virtual. Petreceti o noapte pe munte sau in ograda unor oameni a caror limba nu o vorbiti si veti vedea totul cu alti ochi.

4) Voi, dansatori prin real magic după ce criterii ați sfătui tinerii să aleagă poveștile pe care le urmăresc în viata virtuala?

Ana: In virtual informatia ne e livrata haotic si e greu sa ne dam seama daca ceva ce emotioneaza e autentic sau nu. Pe internet oricine poate parea un erou. Nu suntem noi cei mai priceputi in a da sfaturi, dar ne place de Tim Ferris. Tot in idea asta recomandam de citit “The Subtle Art of Not Giving a Fuck” .

5) Cum se vede România după ce ați văzut lumea? La fel ca oamenii, țările cele mai frumoase sunt cele mai modeste?

I:A: Contactul cu alte culturi ne-a facut sa ne vedem mai bine lungul nasului, sa fim mai toleranti si mai curiosi. Am pus in Oyibo un proverb african care suna cam asa: “unii oameni sunt atat de saraci ca nu au decat bani”. Oricine a fost sau are rude la tara stie ca saracia economica nu inseamna saracie sufleteasca si ca nu impiedica pe nimeni sa fie fericit. Poate de aia au unii resentimente fata de tari minunate ca Afganistan (am vazut-o numai de peste granita), Nigeria, Sudan sau Congo, ca oamenii de acolo au ceva ce nu se poate cumpara cu bani. Cea mai frumoasa tara pe care am vizitat-o ramane deocamdata Namibia, pentru ca e un paradis al animalelor, pentru ca pur si simplu suntem indragostiti iremediabil de desert.

 E-book-ul Oyibo e aici (cartea în format print e în toate librăriile din țară)

Oyibo-coperta

Pagina de facebook pe care Ana și Ionuț își up-date-ază călătoriile se numește Into the Wild (e link-uită aici, just click),

blogul lor

Le urăm multe drumuri, praf, transpirație, tremur al articulațiilor inimii, adrenalină și intens!

citind această carte veți descoperi cât de multe Africi există, cât sunt de minunate și de diferite între ele

printre altele au trăit câteva zile cu un trib nomad namibian, au intrat în Nigeria ca 50 Cent în Brooklyn, au “naufragiat” în mijlocul junglei din cauza discului de ambreaj, și-au făcut o lună de miere într-o rezervație cu animale pe cale de dispariție, au trecut prin locuri unde nu mai pășise omul alb de 12 ani, au băut vin de palmier, Anei i-au fost mirosite tampoanele de către vameși, au “tratat” Kalashnikoave ca și cum ar fi “puști de ciocolată”, le-au căzut unghii și li s-au umflat picioarele de puroi …

cea mai înduieșătoare carte citită de mine vreodată

la final am strâns-o la inimă și am sărutat-o…

 E-book-ul Oyibo e aici (cartea în format print e în toate librăriile din țară)

Oyibo-coperta

-de Timotei Rad-

SERIA MARI CĂLĂTORI ROMÂNI