browser icon
You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.

Africa IIC: Ghinee II, Sierra Leone

Posted by on January 30, 2018

Dragă Gabriela,

Ştii, nu ţi-am povestit nici o ţară pentru că voiam să îţi povestesc Pacificul. N-a fost să traversez Pacificul. N-a fost nici să fiu profet ca să îţi fi povestit Rusia înainte să te fi cunoscut.

Am fost mânat de o gratitudine ce nu eram capabil să ţi-o explic. Am transpus-o simplist prin idei şi cuvinte caracteristice loialităţii oarbe. Idealistic. Nu puteam conştientiza câte limite are loialitatea oarbă. Efecte secundare să nu mai pomenim. Aveam nevoie să ţin vie emoţia ce ai semănat-o în mine, doar acest sentiment îmi păstra ochii deschişi. Ochi deschişi de o nouă percepţie ce ai activat-o. — Nobody wants to wander blind – that’s why eyes are in such high demand.

 Totul îmi spune să renunţ, nu am nici un motiv să continui. – Mentalismul nostru gustos de crud şi sadic îmi spune că am pierdut. După regulile noastre n-ar trebui să continui acest mesaj, darămite să îl trimit.

Prin noua percepţie, puteam purta lupta de supravieţuire mentală, datorată şi provocată de exagerările şi drumurile pe care mă dusese extazul; luptă necesară pentru a ateriza cu picioarele pe pământ, de mod sănătos. Nu că înainte, vreodată, aş fi fost cu picioarele pe pământ.
Aveam doar înecatul cu un sentiment care îl identificam cu tine. A trebuit să ţin de el, de un mod foarte egoist. Sentiment care ar fi fost natural să îl las să treacă. Mi-ai deschis mintea de moduri inimaginabile, iar exploraţiunea putea continua doar dacă ţineam ferm acea parte din tine.
Altfel, mi-ar fi fost ajunsă imaginaţia de ceea ce aş fi putut fi. Ai grijă ce devii, ca să…acum simt să dezlănţui gustosul mentalism crud. Dacă sunt lucid, transcriu scrisoarea pe blog, pentru a o publica, bag de samă. Mişto, să îţi poţi scrie, în aşa hal. Dar şi mai mişto e sentimentul necesar realizării unor asemenea plăceri, sentiment care sub acest Soare doar pe tine te mai mână, sau doar tu l-ai dezlănţuit. N-aş fi capabil să fac diferenţa. Gustosul mentalism crud, cântă curioşilor, imnul vieţii.
Eu unul pot controla imaginaţia doar dacă ţin ferm anumite frâie ale loialităţii. Loialitate care azi am învăţat că am nevoie să o redefinesc total.

No, mă întorc la jurnalul de călătorie, iar aşe random o să mai ies afară din poveste şi o să vorbesc cu tine, ca un lunatic.

22 noiembrie

Mă întorsesem din America de Sud, locuisem în acelaşi oraş pentru 2 luni jumate fără să ne vedem şi am decis să nu mai povestim nici la telefon, să nu ne mai chat, text sau e-mail până nu ne vedem. Eu nu mai făceam faţă şi am cerut asta. Am plecat iar la drum şi am visat-o pentru prima oară. Îmi dorisem asta atââât de muuuult! Cum naiba să nu o visez 9 luni? Deloc!? Eram super fericit, aveam o sticlă de Red Label la bord. O topisem în maaaxim 2 ore.

Îmi scrie… Îi reamintesc că eram înţeleşi să nu ne mai scriem, uit de sticloanţa ce o consumasem, uit că o visasem, dar mai ales uit că viaţa de bărbat ce a întâlnit nebunie, presupune doar să satisfacă capricii.

Avea chef de glume… Ca în zilele cele mai faine. Cum pula mea să vină pregătită de show, iar tu să nu mai poţi? Tu, haiducul? E posibil aşa ceva?

Şi dacă n-aş fi fost beat, tot cedam. Nu eram suficient de matur, de copt, de bărbat pentru a putea ieşi întreg din toată situaţia respectivă… Aşa că i-am făcut un reproş…

Mintea mea putea vedea doar faptul că ea încălcase înţelegerea. Dar ce?! Dobitocul din mine câte nu a simţit şi câte nu a înţeles? Pe câte drumuri şi-a plâns prostia, alinându-se cu gândul că măcar a învăţat?

Reproşul l-am făcut de mod…

Trecusem un ocean, să locuim în acelaşi oraş 2 luni jumate şi să nu ne vedem. Acum (atunci), toată speranţa mi se lega de respectarea-i promisiunii tăcerii. Aveam de învăţat că lucrurile se fac doar cum speră ea.

Reproşul l-am făcut public… post pe Facebook, cu tag. După ce mi-a trecut beţia am şters postul.

Mi-a dat block, apoi unblock. Mai apoi, după o vreme, când am încercat să fiu mai inteligent decât îmi permitea, mi-am luat iar block. Asta e fericirea, asta e iubirea.

Ca să vezi cum am fost pus la locul meu dacă în prealabil crezusem că îmi doresc să nu mai vorbim. Doară dacă dorea, îi scriam primul. Cum o face? Dacă aş ştii, aş trece la următoarea.

În toţi aceşti ani nu am luat-o razna, pentru că am putut visa cu ea, despre ea. A fost îngerul care mi-a făcut inima să poată continua spre lumi mai bune.

Unele lucruri însă nu sunt posibile în anumite sfere, ştie universul de ce. Eu însă, kamikaze emoţional fiind, nu am pus deloc pret pe acest fel de precauţii şi raţionamente. Eu doar am dorit-o. Pohta ce-am pohtit.

Am considerat să dispar, urcând noaptea pe munte, dar uitasem telefonul la mine. Deja făcusem vreo 10 km, se putea vedea în ce direcţie am luat-o. Trebuia să îl las la cabană şi să dispar silenţios. Pentru atâta imperfecţiune m-am întors. I-am zis vieţii că o mai fut dacă îi mai trăbă.

Noaptea respectivă i-am zis lui Alin că voi merge în Africa. Viaţa mi-a dat un motiv. Am putut şterge tot dacă am găsit un raţionament. Dacă viaţa îţi dă un motiv, continuă! E mai demn aşa, e mai frumos. Acceptă.

eres el adio que jamas sabre decir

23 noiembrie

Căsătoria e lupta orgoliilor şi vanităţilor părinţilor, în care the kids are meant and predestined to please their parents. Acesta e motivul naşterii de pui vii.

24 noiembrie

Mamudu are o mică tarabă, lângă un stâlp. Un keatle e legat direct la sârmele stâlpului. Cu ajutorul acestuia prepară ceai şi cafea la pahar de unică folosinţă (10 cenţi). Dintr-o boxă apropiată aduce un aragaz mega distrus, în care găteşte chec şi plăcinte, ce le vinde tot cu 10 cenţi bucata. Vinde şi ţigări la bucată, câştigând 10 cenţi la un pachet vândut. Nici un client nu cumpără mai mult de 4 bucăţi (4 bucăţi costă 10 cenţi). O ultimă activitate îi e cea de transfer credit: cumpără 10 euro de la Orange, apoi îi vinde în <rate> de câte 20, 30 sau 50 cenţi. La 10 euro vânduţi, Orange îi dă 50 de cenţi! 5%!

Asta era viaţa unora în timp ce eu călătoream visător. Toate astea în condiţiile în care Mamudu e unul din cetăţenii ghineeni cu un nivel de trai mult peste medie. El are motocicletă, ceea ce e un lux maaare, chiar dacă aceasta costă 720 euro, nou-nouţă, în cutie venită din China (doar tre să o asamblezi). A economisit suma asta în 3 ani spartani!

Munca sa, presupune şi a interacţiona cu soldaţii care şi-au pierdut minţile prin păduri, iar acum păzesc palatul prezidenţial aflat la 300 metri distanţă. Aceştia vin cu sardine în buzunarul de la piept, întrebându-l dacă îi e foame şi cerând ţigări la schimb. Provocator, binenţeles. Aproape toţi soldaţii aceştia sunt prăjiţi. În Europa ar fi transferaţi în sanatorii. V-o HR-istă ne poate ajuta să transpunem asta în CV-ul lui Mamudu?

Într-o noapte ne-au rupt mesele. Mamudu se aşteapta să fie nevoie să se bată iar cu ei pentru a putea continua să îşi menţină locul de vânzare şi activitatea ce îl ajută să îşi câştige pâinea.

Ador enorm să îl văd cum povesteşte nesimţiţilor despre câştigatul pâinii. Tot timpul începe astfel: <Moi, je suis revolutionaire.>

Deasemenea, spune tuturor: <Mon frere blanche est revolutionaire aussi.> Eu răspund spunând că nu sunt revolutionar, pentru că revolutionarii vor să schimbe sisteme, ca să preia ei puterea, eu sunt Kunta Kinti, kamikaze.

Mamudu are gâtul secţionat, e relativ mic de statură şi are mersul legănat şi sfidător al unui luptător de sumo, ocnaş sau puşcăriaş. Însă tot ce îşi doreşte e să îţi prepare o cafea, pentru 10 cenţi.

Viaţa însă e uşor mai complexă, nu doar datorită soldaţilor internabili menţionaţi, ci şi tuturor funcţionarilor publici a căror atitudine şi abordare e VEŞNIC arogantă.

Mi-am provocat profesorii în liceu datorită aroganţei lor, full time, 4 ani. Eram tânăr, aveam nevoie să mă protejez. Acum, timp de 2 luni, am fost umil în faţa acestor funcţionari care cu câteva zeci de ani în urmă au ieşit literalmente dintre brusturi. Am fost umil sperând să le găsesc măcar în una din cele peste 50 de zile, un vibe pozitiv şi să le mulţumesc că au o zi bună…

Ce să spun despre meltenii de oraş, care au văzut filme americăneşti cu băjeţi de cartier? Ei au dădacă o soţie, singura lor obligaţie fiind să procure un sac de orez pe lună. Apoi dacă au un tricou ţichiş, cum e vară tot anul, o pot arde ca băjeţii. Femeile cară apa de la robinetul bisericii, pardon, nu femeile, copilele; nici javrele bătrâne nu-s mai breze. E clar, trăim în universul exploatării copiilor.

Însă pentru mine cea mai mare problemă sunt eşecurile masculine tinere, care apar atunci când lipseşte Mamudu, ca să îl batjocorească pe Micuţ. Acest copil are o mamă ce nu îl vrea, sora lui Mamudu. Mamudu a fost crescut de această soră, dacă am înţeles bine povestea aceasta, care sigur nu mi-a fost spusă sincer. Mă rog, copilul există, e acolo, îl apăr. Stupefacţia acestor eşecuri masculine e cu atât mai mare cu cât eu am slăbit mult, deci au un motiv în plus să mă subestimeze, nu doar criteriul rasial. Ei chiar se imaginează mai puternici fizic pentru că sunt africani. Însă când doar te uiţi urââât şi cu drrrraci ardeleni la ei, paralizează, se cacă împrăţiat şi se taie ca maioneza.

Să revin, ăştia vin să îşi exerseze jmecheria pe Micuţ. Ei umiliţi fiind, cred că aşa se rezolvă bolile mentale.  Al meu Micuţ însă e de o drăcie ce depăşeşte orice imaginaţie, M-A ULUIT! Aruncă în ei cu zahăr, cutii şi ce apucă. Îl las să lupte astfel cu ei, să se antreneze, să prindă curaj şi încredere, iar când masculii se simt jigniţi pentru faptul că un copil nu le e supus şi se pregătesc să îi aplice corecţie fizică, intervin.

A trebuit să ajung boschetar în Ghinee ca să îmi regăsesc copilul pierdut, ca să îmi văd copilăria şi să mă vindec astfel. Nu ştiam că asta e posibil, nu mi-o propusesem, doar îmi căutam împăcarea interioară.

Mesajul meu pentru părinţi este că nu le e permis să lovească copiii nici dacă sunt femei plăpânde iar aceşti copii sunt demoni inimaginabili, ce se poartă tiranic cu emoţiile lor. Nu pretind să ştiu cum e în căminul tău, dar dacă doreşti să fie bine, fă eforturile necesare. Dacă e să râd de tine, îţi spun cum aceşti copii sunt pedeapsa universului pentru sexualitatea-ţi reprimată. Vina e în totalitate a celui care a procreat pui vii.

25 noiembrie

O copilă de 12-14 ani, cară zilnic găleţi de apă pe creştet. Mi-a stârnit simpatie, dar asta a deranjat-o aşa că de acum îşi etalează suuuperbii sâni, sfidător! Îmi controlez plăcerea de a saliva şi sunt surprins cum fete aşa tinerele pot stârni sexualitate.

26 noiembrie

Am uitat să povestesc cum în noaptea de 19 – 20 octombrie, când am ieşit de la Cheik şi am rătăcit aiurea prin port m-au urmărit doi tipi atraşi de rucsacul meu. M-am răstit spre ei cu toată furia:

-Ce-i bă, dobitoace!? Voi vă închipuiţi că o ard pe stradă, fără să am unde dormi, pentru că am bani?

27 noiembrie

Îşi plânge bănuiala de a fi fost înşelată, fără să îşi dea seama că astfel îşi etalează debilitatea-i şi prostia-i.

*

Amantele îl ţin fălos, iar el fălos fiind poate continua să îi ofere nesentimente. Nesentimentele, instrumente iluzorii menite să îi trezească amăgitor amintiri idealizate. Unde iubire nu e, măcar iluzii să fie. Sentimentele nu au fost date pentru a fi pângărite de proşti. Proştii nu iubesc.

De ar înţelege măcar acum de ce trebuia să aibe şi ea amanţi. Unde iubire nu e, măcar plăceri să fie.

28 noiembrie

Sunt multe tipologii de spirite masculine, dar cea care te iubeşte, în vacanţe de care te-ar vrea?

Ah, tu îţi laşi infatuarea să decidă ce devii! Ce modest!

29 noiembrie

Cu încântare, în mod repetat făceam pe prostul declarând: Refuz să ţin cursuri despre savurarea vieţii; ca astfel să o atrag pe cea care, să picteze în sentimente savoarea-i ştie.

30 noiembrie

Artistul fiind cel care înduioşează pentru a primi atenţie sau galbeni, în trecut; îşi vinde sentimentele. Trist?

Caravaggio nu era artist, era artist. În funcţie de context folosesc uneori termenul artist pentru a desemna ceea ce alţii numeau wise guys.

1 decembrie

dacă ceea ce ai iubit ai sfâşiat precum o fiară?

2 decembrie

Uitasem o povestioară din 14 noiembrie: Curtea Universităţii Gamal Nasser, sub răcoarea unui umbrar mă aşez transpirat, după ce las frânt rucsacul şi salut cei 3 studenţi care erau deja acolo; 2 ficiori şi o tipă.

Masculii vorbeau sexist despre femei. Lăbarul dramatico-melancolic primea sfaturi de la virginelul ce aşteaptă ca meschinăria să îi confirme impotenţa dorinţei de superioritate (pentru asta însă are nevoie de iubirea şi înţelegerea unei ţărănci, ce îl va lega superb).

Virginelul: Trebuie să îţi foloseşti inteligenţa.

Eu: Ce defineşti ca fiind inteligenţă?

Virginelul: Nu poţi cunoaşte inteligenţa dacă nu îl cunoşti pe Isus.

Scot un whaaaatt lung, trădând surpriza şi faptul că am fost înfrânt. Mă reculeg cu greu şi îmi cer scuze cu următoarele explicaţii:

-Mă declar total depăşit, tocmai mi-ai făcut o surpriză cum nu mi-aş fi imaginat vreodată că e posibil. Locuieşti într-o ţară majoritar islamică (85%) şi nu ai cele mai elementare cunoştiinţe de filosofie arabo-persană. Eşti student la o universitate ce poartă numele unui arab şi eşti capabil să enunţi propoziţia aceea?

Nu am dat dovadă de eleganţă a spiritului intrând în această discuţie, dar în astfel de situaţii aleg să îmi satisfac animalul din interior. Nu voi permite niciodată, ca în prezenţa unei femei să se poarte discuţii de genul.

Povestioara asta doreşte să ne amintească de unde venim şi unde sperăm să ne îndreptăm.

3 decembrie

Când vei înţelege plăcerile firii umane şi vei învăţa să abordezi pe alţii din prisma acestora, viaţa ţi se va schimba. Până atunci nu te plânge de cei care etalează moravuri, dacă faci asta presupune că tu nu ţi le permiţi.

4 decembrie

Folosim dero de rufe la duş şi la spălat vesela.

5 decembrie

Unul îşi tăia unghiile în bibliotecă azi. Era să plâng.

6 decembrie

Am ridicat viza de Sierra Leone. Primisem donaţii de 7, 25, 40, 40 euro şi una de 375 lei. Viza a costat 100 dolari; certificatul de vaccinare WHO împotriva febrei galbene, 12 euro. Le-am zis că eu nu accept injecţia şi dacă vor să îmi vândă hârtia bine, dacă nu tot bine. No binie, mă! A mers mai smooth decât în Românica. L-am ridicat direct la ambasadă. Diferenţa de bani i-am dat-o lui Mamudu.

7 decembrie

Am ajuns în Freetown

——————————–

Cronica nopţilor: noaptea 33 acasă (15 noiembrie) nopţile 34-37 în parcare, noaptea 38 acasă, nopţile 39 – 50 (2 decembrie) în parcare, nopţile 51 -52 acasă, noptile 53 – 54 în parcare (6 decembrie – ultima noapte în Conakry).

—————————————————-

Mi-a ajuns această poză din Ghinea Bissau:

 

previous post