browser icon
You are using an insecure version of your web browser. Please update your browser!
Using an outdated browser makes your computer unsafe. For a safer, faster, more enjoyable user experience, please update your browser today or try a newer browser.

Africa I: Maroc

Posted by on September 8, 2017

Draga Lavinia,

Dupa incercatul unui al treilea job mergeam pe jos printre lanuri si paduri in Frisland (Olanda). Imi rasunau in cap cuvintele “Ai sa te descurci” si au continuat sa o faca pentru urmatoarele zile, in ciuda memoriei mele, care nu isi putea aminti nicicum daca i le-a zis cineva sau daca a inceput sa auda voci. E posibil sa nu fi trecut acele zile fara ajutorul acestor cuvinte. Am gasit un grajd parasit si am dormit pe o scandura ce i-am desprins-o din pereti, pe jos avea beton, pod nu avea.

Ca evadarea din gulagul UE sa imi iese, mi-am luat un rucsacel superb Herschel, aveam impresia ca nu mai sunt capabil de autostop. Ajuns in Malaga, nu aveam bani de feribot pentru Africa (Melilla) asa ca m-am pus in fata catedralei, pret de 12 ore, in 15 august si am vandut 2 din cele 4 carti ce le aveam cu mine. Sezand astfel pe marmura si privind lumea din acest punct de perspectiva, pe un soare dur, consider ca e deschidere de minte si ar prinde bine oricui sa o incerce. Ma refer in special la roluri sociale, masti, pretentii, aparente, camuflaje, etc. Fiind Sfanta Marie, era multa lume, fiesta, cartojal, etc. Unii melteni iesiti pi sientru la fiesta si-au inchipuit ca a vinde carti in piata centrala presupune anumite lucruri despre persoana vanzatorului, pe care ei le-ar stii, prin urmare au privit de anumit mod inspre mine, dar cand s-au prins cu ce diavol se cantaresc a fost tarziu, asa ca a fost nevoie sa ii tina prietenii pe amandoi. Ziua urmatoare am mai putut fi doar amabil si modest. In concluzie nu as recomanda calatoritul finantat prin vanzare de impletituri sau alte cele.

Mie, care aproape intotdeauna cumparam carti doar foarte specific (titlu, autor), mi-au fost cumparate cartile de catre persoane ce nu aveau nevoie de ele si doar voiau sa ma ajute.

Sa ajung la fabuloasa concluzie: omul nu opreste sa te ia la autostop sau sa iti cumpere o carte pentru ca nu simte sa o faca si nici nu vrea sa isi schimbe modul in care simte atunci, e un pas mare pentru mine.

Fiecare am fost altceva inainte de a veni in aceasta lume, mai apoi viata aceasta a fost si ea diferita pentru toti. Nu putem vibra frumos cu orice tip de suflete. Am fost educati sa fim prietenosi si amabili, pentru ca acela ne era nivelul de asimilare si pentru ca aceasta educatie mai mult ca orice, a avut scopul de a ne pune inima pe un anumit drum. Prin experiente si suferinte am invatat cum principiile amabilitatii, bunelor si frumoaselor vibe-uri, se manifesta doar in anumite circumstante si nu pot fi asteptate de la altii precum repere morale.

Unii merg pe traume, incercand sa ti le exploateze prin intimidare urmata de dominare. Pentru ei asa e viata (lupta nedreapta si rautate), au acceptat asta pentru ca sunt sclavi, n-au avut suficienta demnitate sa fie altceva. Pentru ei, la fel e si iubirea, homosexualitatea si alte concepte de care au auzit pe la altii. Sa simti pe altii e ceva mai greu.

Pe acestia si cei care le pica in lumea-le i-as caracteriza ca oportunisti ce se vand pentru confortul inceputului visator si siropos, ca mai apoi sa devina frustrati si sa caute razbunare, crezand ca asta ii va ajuta, sau ca va fi placuta (lucru ce eu nu il pot pricepe, pentru mine placerea surprinde, nu poate fi prezisa – poate nu stiu eu face asta).

Altii merg pe lingusire, ca in cazul in care ai pune botul sa te taxeze sau sa te amageasca cu zahareli atat timp cat nu iti dai seama care e filmul.

Unora le-a mai ramas doar infatuarea si se feresc de toti cei care le vad dincolo de masti.

De o vreme mi-a devenit anusul punct erogen. Inainte vreme, ca orice ardelean doct, obisnuiam sa spun: Cum sa ai placere in cur? Te manca-n cur? Uite cum viata e mai generoasa in a oferi placeri, decat isi inchipuia o minte limitata.

Unii n-au fost educati prin ura (homofobie) ca noi, asadar, atunci cand au dat de vibe-uri frumoase, au incercat acele placeri chiar daca erau pentru persoane de acelasi gen. Au vazut daca le-a placut o ba, au continuat jocul mai mult sau mai putin, etc. Oricum, cu totii, pentru tot ce am facut si pentru tot ce nu am facut, avem facturi restante.

Eram beat turta, ea imi facea oral. Spusesem de multe ori: Oricat ai fi de beat nu poti confunda o shemale cu o femeie. Dupa ce m-am terminat a scos o putuca si m-a intrebat daca vreau. Am ras din adancul acelei parti de-a inimii care imi este de cioben si am zis un da din suflet. Voiam sa demonstrez ca nu sunt homofob, dar fara sa fac nimic in directia asta si uite cum m-a ajutat Universul.

Cat timp am fost obsedat de luciditate si logica, acestea au generat stres. Mentalitatile justitiare de <corectitudine> imi erau asociate fara sa constientizez, cu sentimente si dorinta de dominare a celorlalti. N-am gasit placere nici in asta.

Am reusit sa vand doar doua din carti (20 euro), mai aveam 16 euro dinainte, dar tot imi lipseau 4 euro si 40 de centi ca sa pot evada din Europa. Am vandut rucsacelul Herschel cu 5 euro, il cumparasem cu 110 euro, cu o saptamana inainte. Il tratasem doar cu mangaieri. IREAL … am reusit sa EVADEZ … Delfinii ma salutau din Mediterana …

Pe acest drum al evadarii am constientizat pentru prima oara si mi-am recunoscut ca oamenii nu opresc sa ma ia la autostop doar cu atitudini frumoase, pentru ca sunt amabili, curiosi; pentru ca vor sa faca un gest de omenie; pentru ca pot gandi altfel in prezenta si cu aportul tau; pentru ca esti ceva nou; pentru ca ii inspiri, etc. Oamenii opresc si din toate motivele negative imaginabile: sa se laude, sa iti explice viata, pentru ca semeni cu te miri cine (i-a lasat cu frustrari) si deci iti povestesc ce au impresia  ca ar cunoste ei despre tine, ca sa se distreze (pe seama ta, cel putin sa incerce). Pana acum, legat de autostop, mintea mea memora doar partea frumoasa, ca astfel sa protejeze de mod ipocrit si ironic pretentiile mele filosofice legate de sinceritate. Pe de alta parte e normal sa nu iti amintesti totul din astfel de situatii, atunci cand oamenii se descarca sufleteste in prezenta ta, deoarece ar fi greu si ipocrit sa folosesti creierul care observa, sau creierul care memoreaza, cand e nevoie doar sa empatezi.

Undeva in sudul Olandei notam pe o fituica: Ceva nou: simt soferii parcarii si cum ma privesc, pana acum ii sfidam. Mai mult asta imi influenteaza limbajul corpului si modul in care fac autostop.

Stau cuminte in masinile ce ma iau la autostop. Stau cum mama nu m-a avut vreodata. O mana de femeie si un monstru camuflat in dimensiuni mici. Daca mama m-a rupt cu bataia in copilarie ca sa imi reprime iesirile pedofile si de incest, mostenite din familie? He, he! Ce pot insa retine, e ca daca n-as fi fost hranit cu ratia si batut spartan (casapit, cum zicea cineva), as fi facut instructie ca pe front cu cei 3 frati mai mici. Asa ca prefer sa fi suferit unul (eu), decat trei. Daca strabunicul Demeter, romanizat si sergentizat in Armata Romana, punea soldatii sa dea ture cazarmei, desculti, prin zapada, aveam pe cine mostenii.

Stateam cu oile la capatul Dienesului, pe podul de cale ferata de peste Vizimolom, langa Cel Mai Iubit Plop. Apar doi copii rromi cu niste capre, dupa scurt timp se incaiera. Cel mai mare il imobilizeaza pe cel mai mic intins pe spate intre sinele caii ferate si incearca sa il siluiasca oral. Noi nu facem nimic … Incredibil … Cel mic scapa.

Cu cca 50 km inainte de Guercif, cum vii dinspre Melilla, incepe sa se desfasoare arida splendoare. Intre Taza si Fes am papat pentru prima oara carmos (fructe de cactus), cumparate de Tarek. Sunt placute la gust, surprinzator pentru ceea ce reprezenta cactusul in mintiuca mea (spini).

Mai mergem ce mergem si … Excavator ramas fara benzina in desert. Ar trebui sa sape santul aferent tubului de apa. Cei doi exavatoristi stau in soare de zile si cand li se termina apa ies la drum si intind flaconul gol. Tarek le-a dat apa, eu am fost atat de atins ca le-as fi dat sufletul.

Ajuns in Fes … Nimic nu m-a schimbat ca Fes-ul! Intr-o ora! Poate doar resimt eu anumite experiente de un mod mai sensibil… Dar n-am vazut loc mai blocat in timp ca Fes-ul, n-am mers nicaieri mai atent, cu atata reverenta, paralizat chiar. There is something about FES!

In anumite cartiere nu au apa curenta, isi umplu flacoanele de la izvoarele stancilor aflate sub propriile blocuri.

Sa vii cu propriul mijloc de transport, cu GPS, direct la adresa hostelului. Sa lasi bagajele, apoi cu o harta sa vizitezi orasul, cred ca e modul in care se face. Sa vii dupa 7 nopti dormite pe banci, in livezi, in parcari amplasate pe autostrazi, fara izopren, cort sau sac de dormit (cand am mers sa lucrez in Olanda, mi-am lasat cort, sac de dormit, izopren in tara, ca sa fiu sigur ca nu voi mai calatorii), sa vii cu autostopul, sa mananci in 72 de ore 2 mere, sa nu ai smartphone, aplicatii cu harti sau harti print. Hm.. ce fac? Oare critic? Compar? Ce motive imaginare sau reale as avea? Poate doar las gura sa vorbeasca, ca astfel sa exprime o frustrare: imi inchipuiam calatorii, ca fiind oameni faini care iau pozitie in chestiuni de etica, chestiuni sociale, etc. Naivitatea-mi se distreaza iar pe propria-mi seama.

Eu insa nu am fost corporatist ce a calatorit precum milioane de vestici, copiind retete de cool-areala si aducandu-le pentru prima oare in Romanica. Nu sunt nici fiu sau nepot de mare scriitor (Barbu, Hogas) ca sa ma publice marile edituri precum best selling author. Nu am construit o fita de pretinsa culta mondenitate ca sa am cu ce ma afisa in societate. Asadar, le-am spart iluziile.

Sa revin la Fes: nimerisem intre ceea ce credeam ca sunt zidurile orasului vechi – doua porti mari, paralele, asezate fata in fata, continuate fiecare de ziduri impunator de superbe. In interiorul cetatii din dreapta un bazar, in al celei din stanga un splendid cimitir alb. Am mai batut dealurile orasului si am descoperit multe alte ziduri si cetati imense. Intr-un final am ajuns si in medina. Afirm cu nitica ezitare ca Europa ar avea doar Roma si Praga sa se dueleze cu Fes-ul. Da, sunt din alte ligi, dar Fes m-a fermecat si m-a facut sa ma indragostesc de el.

In a opta noapte, in apropiere de Fes, am gasit in sfarsit un loc suficient de zen si safe incat sa pot dormi descaltat. Aveam 20 de perechi de sosete, schimbandu-le zilnic de doua ori, dar tot imi murea nasul.

Drumul Fes – Meknes am vrut sa il fac pe jos, 55 km. Dupa ce m-am trezit chill-eanu’ ca un trantor, la 10:20, cand s-a terminat umbra boschetilor langa care parcasem, am luat-o la trap ca un calut. In pauze de baut apa si stat la umbra, scriam: Am doua besici oribile la piciorul stang si una de parametri obisnuiti la piciorul drept, adidasii astia rigizi la calcaie, unde besicile s-au transformat deja in bataturi, ma chinuie ca nimic altceva, vreodata. — Sa mergi pe jos prin desert apoi sa te intinzi la umbra unui pom, precum faceai in copilarie in pauzele de sapa, la capatul randului, asta e un sentiment. — Veste buna: s-a spart una din besicile piciorului stang. Veste proasta: sub ea mai este una. Sau doua? — Pentru juma de euro mi-a dat aproape 2 kilograme din cei mai buni struguri ce i-am mancat in ultimii 13 – 16 ani! Doar strugurii de pe dealul de vis-a-vis de casa lui Cornel, unde mergeam la furat cu Sandu, mai erau asa buni! 13 – 16 ani de atunci! INCREDIBIL … ce placere, ce bucurie a amintirilor … Si doar pentru ca merg pe jos intre Fes si Meknes … Universul imi pare nedrept de generos cu mine… (Primisem 50 dirhami – 5 euro, de la primul tip ce m-a luat la autostop in Maroc, in noaptea de 16 august 2017.)

Oh, Lavi, imi amintesc cum a inceput totul! Am intalnit un marocan pe trenul de Oradea – Cluj, el mi-a zis ca vrea sa mearga in China cu o Dacie, i-am zis ca dau join foarte bucuros daca gasim si doua gagici faine si crazy. Omul insa nu fusese determinat, nu avusese un sentiment real, o dorinta suficient de iubitoare. Eu am dat China pentru Siberia, datorita modului in care pluteam cand ma gandeam la Siberia. Propuneam tuturor Siberia. Frate-meo radea de mine cu o pofta, de imi era mai mare dragul de el! Eu aveam salar 800 lei (dupa ce initial mi se promisese 1000).

I-am povestit si angajatorului, pasionat de motociclete, ca o sa merg in Siberia. El mi-a recomandat cartea unui Barbu, carte ce m-a bucurat mult, daca un ezitant precum Mihai a putut, eu puteam iubi planeta intreaga. Dar inspiratie si adrenalina pura mi-a fost Norbert Demeter si a sa calatorie cu autostopul din Reghin la Magadan, materializata in pagina de Facebook: Transylvania to Kamchatka. Nu o sa uit vreodata noaptea intreaga in care am visat scroland timeline-ul acesteia.

Incep sa se lipeasca talpile adidasilor de asfalt. Am oprit doar ca sa scriu asta. Amu, ca tat am oprit, mai fratilor, mai oi nota faptul ca modifica tot caldura asta africana, sunt alta entitate biologica, pot considera ca am murit.

In aceasta prima zi de mers, vineri 18 august 2017, dupa 14 km am dat de un parau, asa ca am oprit sa imi spal parte din haine. Instant m-au inconjurat 3 copii, balacindu-se in jurul meu si intrebandu-ma daca sug pula si vreau sa dorm la ei acasa ca sa ma futa. Doi din ei aveau 5-6 ani, al treilea 13 – 14. Acesta din urma mi-a aratat spatele-i zebrat cu urme cicatrizate. Doar catarama unei curele cred ca putea lasa asemenea rani, si doar daca era aplicata de un specialist… Copilul mi-a spus ca specialistii erau parintii, care il antreneaza astfel sa devina boxer… Numele copilului, Ilias. In scurt timp au mai aparut 5 copii, unul din ei la 16 ani, restul pana in 12 ani. Trebuia sa spal, sa tin un ochi pe rucsac si sa povestesc cu ei dansand bland si parinteste printre urletele lor, demonstratii de barbatie. Cel mai greu era cu cel de 16 ani, un vlajgan la cca 175 cm si 70 kg, ce era repetitiv in a incerca sa ma intimideze.

La cca 30 – 40 metri, la umbra unor copaci mai erau 4 baietandrii de cca 18 – 20 ani, care s-au perindat sa ma salute. Bada mi-a adus un flacon de apa divin de rece si a trimis un frate mai mic sa imi aduca o cina mega delicioasa, pentru care am insistat sa platesc cei 20 dirhami (2 euro) ce ii mai aveam. Mi-as da sufletul sa pot manca din nou acea cina, dar fara sa am 8 copii in jur care mi se uita in gura si refuza invitatia de a imparti mancarea cu ei.

Intr-un final a aparut si batranul satului. Parea sa le explice acestor copii biciuiti ce era rau la mine. Eu aprobam.

Dimineata hainele erau uscate, peste noapte am avut noroc sa fi fost putini tantari, dat fiind ca parcasem langa un parau. Bada mi-a reumplut flaconul de apa, bausem 4 litri in ultimele 24 de ore. Am luat-o iar la drum, iar dupa 18 km mi s-a terminat apa asa ca am intins flaconul dupa cum invatasem de la excavatoristi. Dupa nici 2 minute flaconul imi era umplut cu apa rrrrrrrece si mi se dadea si un pachet de biscuiti DEEEEELICIOSI! Am baut aceasta apa divina cu o placere orgasmica in cca 20 de minute, la umbra unui maslin, am papat biscuitii, apoi mi-am facut o laba inimii, cu mintea la un fund imens de africana.

Picioarele imi sunt asa schilodite incat primii 20 – 30 metri de dupa fiecare pauza ii fac ca pe ace. Mai apoi chin soldatesc. Ma simt ca o chinezoaica careia ii sunt torturate picioarele in incaltari de lemn. Sa mentionez si traficul nebun si cum imi vuiesc urechile?

Inventar 19 august 2017: 29 km si 4 litri de apa. Peisajul e fermecator in aceasta seara: un lan galbin de grau recent secerat, in forma unui triunghi urias, strajuit pe toate laturile de pomi verzi, iar pe fundal, in ceata, niste munti scunzi. In rest, furnici imense se plimba in jurul meu si peste mine, fara sa deranjeze. Mai bine de atat nu poate fi. A 10a noapte dormita in aer liber.

20 august 2017: cea mai dogoritoare zi de pana acum, damblagesc, ma misc in slow motion. Mai anchilozat decat in aceasta zi si in urmatoarea nu am pasit niciodata. Daca in liceu ma distram poreclind-o pe profa de chimie Eivomec (medicament pentru puii rahitici), ma bucur sa faca egal universul. Pe la amiaza spal celelalte 3 tricouri ramase si restul sosetelor, in alt parau. Cu sampon, lol. Rupt ca in seara asta n-am mai fost in viata mea, am mers cca 22 – 24 km (din centrul Meknes-ului n-am mai avut borne kilometrice ca sa pot fi exact), am vizitat Meknes-ul, care nu merita vizitat, am baut 6 litri de apa, am mancat painea ramasa de la micul dejun oferit ieri de catre Bada (ieri mancasem biscuitii si pastrasem painea aceasta). Intr-un final am gasit alt lan de grau, la iesire din Meknes, unde m-am trantit la somn, ca pe la 23:00 sa fiu trezit de 2 politisti si inca 3 alti tipi, care sa imi transmita ca nu am voie sa dorm acolo, sa ma duca la autogara si sa imi dea 20 dirhami (2 euro). M-am intors si am dormit exact in acelasi loc.

Urmatoarea zi am revenit la autostop, e prima oara cand imi pare plictisitor. Acea noapte am dormit intr-o parcare, a fost multa roua. Dupa-amiaza urmatoare ajungeam in Marrakech care e superb, oaza in mai multe dimensiuni, surprinzator de verde. Kilogramul de piersici ce le-am mancat contribuie probabil si ele la entuziasmul acestor randuri. Aici, fructele sunt ceea ce tre sa fie.

In acea noapte, cautand drumul de iesire din Marrakech, inspre Ouarzazate, o sosie gangster de-a lui Eddie Murphy, cu un gipan imens, dupa ce mi-a aratat pe telefonu-i drumul ce il cautam, grabindu-ma pentru ca primise un telefon, mi-a cautat un hostel (Waka Waka) si mi-a dat 45 dirhami ca sa pot trage la adapostul acestuia in acea seara. Aceasta a fost noaptea insa noaptea in care m-au mancat tantarii pana la rasarit. Mai mult, nu m-am putut bucura de acei bani: 30 din ei i-am dat lui Rashid in Ouarzazate, pentru miniatura unei busole tuarege, datorita modului nepamantean de care mi-a prezentat shop-ul sau de suveniruri. I-am zis ca imi merita ultimii bani de mancare. Restul i-am dat pe niste struguri si o Mirinda.

Daca nu mi-am tinut promisiunea fata de Eddie …

Hostelul era 35 dirhami, iar diferenta de 10 dirhami mi-a dat-o pentru taxi share-uit, dar taxi-urile share-uite refuzau sa ma ia, considerandu-ma turist. Asa ca am bagat piciorul si am iesit spre Ouarzazate.

Mofturile o tin vie, o protejeaza, ii sunt frumusete si esenta, iar tu te plangi exact de asta?

N-o fo’ proasta ma-ta cand te-o lasat la tomberon, esti infiat! :))

Intre Marrakech – Ouarzazate (capitala berberilor si Hollywood-ul Africii printre altele) – Zagora (poarta Saharei Estice Marocane) traversezi superbii Atlasi Mari. Locul de la 54 km est de Ouarzazate sper ca l-a vazut Eduard Imhof (dragoste de cartografi montani). Paradisul e oaza – vale montana, lunga de 460 km, amplasata intre Marrakech si M’Hamid El Ghizlane. Singurul regret imi este faptul ca am ratat Ksar Ait Ben Haddou.

A 14a noapte am dormit-o intr-un desert pietros, pe pietre, la propriu. Dimineata un paienjenoi flocos era sub ghiozdanul ce il folosisem ca perna. In aceasta zi am vazut iar dromaderi, dupa 3 ani.

Nu mai incerc nici un fruct daca nu il mananca in prealabil un localnic, de fata cu mine, culegandu-l din pom. V-ati prins din prima: am facut-o de oaie iar. Pomul e foarte similar cu palmierul, fructele, de culoare galbena, au forma de rinichi de cca 7 cm si vin in ciorchine imense. Se numesc dat, tre sa se coaca pana ajung rosii, apoi sunt puse la uscat precum smochinele. LOL. Cand e galben fructul e foarte amar, iti vine sa iti extirpi gatul! M-au salvat 1,3 kg de struguri si o Mirinda de 1 litru.

Revenit in Marrakech, ca sa extrag de la un bancomat cei 242 euro ce trebuia sa mi plateasca compania olandeza pentru cele 4 zile de munca, m-a lovit un taxi pe trecerea de pietoni. Termometrul public arata 50 de grade. Banii nu i-am putut extrage datorita faptului ca angajatorul olandez imi facuse un card national V Pay, inactiv international. Prin urmare am transferat suma in contul romanesc… doar ca erau euroi, nu lei sau dolari (pozitii ce mi le are contul romanesc). M-am prostit singur, amagindu-ma ca prin PayPal transfer euro si ei se transforma in lei, pe card. Mi-a scapat faptul ca contul de PayPal e legat direct cu cardul respectiv, iar eu extrag de pe un card specificat.

Cu banii blocati, fara sa imi pot cumpara izopren si cort din Decathlon-ul gasibil in Marrakech, fara bani pentru viza de Mauritania, dupa 10 zile in care am stat in contact cu cei de la Banca Transilvania si am incercat toate variantele posibile de a avea acces la acei bani (dat fiind ca serviciul Internet Banking nu il pot folosi, deoarece mi s-a bulit cartela, lucru ce li l-am comunicat) … 10 zile ce le-am stat in hostelul Waka Waka si mancat doar micul dejun, 10 zile in care ei au asteptat cu toata increderea sa ii platesc. M-am dat batut, am sunat-o pe mama sa imi puna 50 de euro prin Western Union, ca tot urmeaza foarte curand ziua mea si ca tot mi-am luat teapa involuntar, incurcandu-mi urechile cu conturile bancare. I-am zis ca ma intorc in Europa. Am platit hostelul si am luat-o spre Mauritania. Era ziua mea de nastere, m-au luat 3 masini la autostop in acea zi si fiecare mi-a dat 10 euro. In acea noapte, la nord de Guelmim (poarta Saharei), a fost mega crunt de frig. A fost nevoie sa iau pe mine toate cele 3 pulovere, iar peste ele toate cele 6 tricouri. Si tot nu era suficient… M-a salvat gasirea unei bucati mari de nailon, ce am pus-o intre mine si pamant.

Intre Guelmim si Tan Tan, Sahara e paradisiaca. Noaptea de 5 spre 6 septembrie am dormit-o la Ahmed, in Tarfaya, Ahmed fusese ultimul ce ma luase la autostop pe ziua aia.

Un feeling unic: sa retraversezi Sahara dupa 4 ani si sa revezi locurile in care te-ai masturbat. Doua, checked!

Foarte putin la sud de Boujdour am fost luat pentru prima oara de un tir in aceasta calatorie, dupa mai bine de 7000 km. Am mers cu acesta toata noaptea de 6 spre 7 septembrie, spre granita maura, fara sa stiu daca visa on arrival e disponibila la punctele de frontiera terestre, sau doar pe aeroportul international Nuacsut (Nouakchott).

La cca 100 km nord de granita maura (Nouadibhou) sunt niste dune IMENSE de nisip ALB, ABSOLUT EXTRATERESTRU DE SUPERBE.

I-am lasat sa completeze visa on arrival, ca sa le spun doar mai apoi ca toate lovelele mele sunt 30 de dolari, nu 55 cat cereau ei. Mi-au vandut acel abtibild numit viza si pentru 30 de parai.

Am innebuni daca n-am fi diferiti.

Multi marocani imi lasa impresia serioasa ca nu stiu sa se poarte politicos si nici nu au cea mai mica intentie sa incerce sa o faca, sau sa invete. Eventual comportament lingusitor daca e vreun castig banesc sau ca sa fie urmat de mistouri. Dar mistourile puletilor sunt usor de preintampinat.

Marocul e tara cea mai stabila economic: au in circulatie monede din 1987.

Numele tarii nu desemneaza nici un grup etnic, nici vreo natiune, Maroc provine de la numele arab al tarii: Al Maghrib, care inseamna Vest. Deci Maghreabul e o tara, nu tarile nord-africane cu litoral la Mediterana. Principalele grupuri etnice ale tari sunt triburile berber, tuareg, sahrauii si amazirii, toate anterioare ocupatiei islamice. Asadar, cei care se identifica marocani, sunt cultural si religioso-spiritual islamici, vorbesc araba, provin din unul din triburile insirate mai sus si cel mai probabil fac misto de conceptele politice europene. Aceste concepte teoretice europene fac apel la abstractiuni precum limbajul verbalo-gramatical, il denumesc limba si ne spun ca are caracteristici de cheag si coagulare. Acest concept abstract ar lega intre ele, maimute de un anumit tip. In putin timp vom comunica prin miscarile instinctivo-amoroase ale podoabei capilare (inselator numita par, par care ni s-a zis ca are doar menirea de a ne proteja de frig, precum lana oilor), dar americanii si psihologiile lor, gen Paul Ekman, propovaduiesc descifrarea minciunilor in ridurile fetei.

De 1 septembrie prin Marrakech:

Anul acesta musulmanii au sarbatorit Eid al-Adha in 1 septembrie. Cu aceasta ocazie fiecare familie sacrifica cate un berbec, in strada. Mai sus, capete decapitate arzand.

Photo credits: Perry Unwin.